Cu zece ani în urmă, soarta m-a adus în Italia. M-a găzduit prietena mea Zina, care mi-a găsit și un loc de muncă. Trebuia să cobor la stația cu numele Firenze Santa Maria Novella. Acest nume nu-mi spunea nimic. Nici prin gând să-mi treacă că acest oraș este Florența, pe care o cunoșteam doar din cărți și pe care nici în vis nu speram să o văd vreodată.
Ajungând la gară, nu am văzut nimic deosebit. Cu timpul, însă, am început să cunosc orașul și am înțeles – mai bine zis, am simțit – de ce este vizitat de turiști din toată lumea. E greu să exprimi în cuvinte ceea ce simți atunci când pășești pe străzile acestui oraș întâlnind la fiecare pas monumente, opere de artă ce aparțin patrimoniului întregii umanități.
Sunt „simțăminte” descrise foarte bine de Vasile Alecsandri: „De o săptămână ma aflam la Florența, alergând în toate zilele de dimineață până-n seara prin deosebitele părți ale orașului [...] Când a da Dumnezeu (ziceam în mintea mea, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Rafael, un Michelangelo, ale căror opere minunate să poată atrage ochii și laudele națiunilor asupra noastră... Obiecte de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri..."
Cu aceste cuvinte începe „Buchetiera de la Florența", una dintre operele lui Vasile Alecsandri, scrisă în urma călătoriei sale în Italia în anul 1839. Din 1834 până în 1839 V. Alecsandri, împreună cu alți fii de boieri, își făcea studiile la Paris. În 1839, în drum spre patrie, el întreprinde o lungă călătorie prin Italia. Vizitează Florența, Roma, Padova, Veneția, Trieste. Din această călătorie culege impresii, în urma cărora apare și opera „Buchetiera de la Florența".
Am citit pentru prima oară această operă în adolescență. Mama mea, profesoară de limbă și literatură, avea ediția completă a operei lui Alecsandri, o ediție veche din 1954, așa că am recitit aceste volume de multe ori.
Cât despre „Buchetiera de la Florența", am citit-o atunci ca pe o istorie de dragoste inventată – și nimic mai mult. Sosind în Italia, la Florența, mi-am adus aminte de această scriere și, când am revenit acasă, am recitit-o. A devenit pentru mine o istorie adevărată, care a avut loc într-un oraș pe care eu îl cunoșteam:
„Într-o dimineață, trecând prin piața Duomo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie în fața catedralei Santa Maria del Fiore, ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic, că rămasei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă care mă aflam... Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate".
Îmi amintesc ce-am simțit și eu când am văzut Duomo pentru prima oară: într-adevăr, rămâi impietrit în fața măreției și frumuseții acestei catedrale. Ca dimensiune, este a patra catedrală în lume, după Sf. Petru din Roma, Sf. Pavel din Londra și Duomo din Milano.
Apoi, Alecsandri e impresionat nu numai de operele de artă, dar și de modul de viață al locuitorilor:
„În Italia cafenelele sunt toată ziua pline de consumatori, din pricina căldurilor nesuferite [...] te simți furat de o somnarie ușoară, și toată ființa ți se cufundă în sânul unei leni poetice, cunoscută în Italia sub numele de dolce far niente. [...] Ne puserăm la o masă de marmură albă. Îndată un botega (fecior de dugheană) îmbrăcat curat alergă înaintea noastră, întrebându-ne de vroiam granite sau gelate și începu a număra vreo douăzeci de soiuri de înghețate cu atâta iuțime încât, neînțelegându-l ce spune, îl poftii să ne aducă ce a vroi."
Cafeneaua descrisă de V. Alecsandri se numea Doney și pe parcursul mai multor ani a continuat să fie un local la modă pentru elita florentină. Astăzi, în acest local din strada Tornabuoni se află un magazin Giorgio Armani.
După localuri, le vine rândul parcurilor. Iată cum vedea pe vremea sa Alecsandri unul din mai mari parcuri din Florența, Parco delle Cascine:
„La începutul acestui parc este o piață mare unde se ridică Palazzo delle Cascine, adică palatul lăptariilor al ducăi de Toscana. În toate serile, după ce se culcă soarele, aristocrația Florenței își oprește echipajele strălucite dinaintea acelui palat și damele se desfătează prin convorbirea tinerilor cavaleri, care saltă călare împrejurul lor, și prin dulceața laptelui proaspăt ce le împuternicește sănătatea și le învioșează culorile obrajilor. Acea piață este locul de întâlnire a multor intrigi de amor!.."
Și acum acest parc, mai ales în zilele de duminică sau de sărbătoare, e plin de râsetele copiilor veniți aici cu părinții, de șoaptele îndrăgostiților și de amintirile bătrânilor ce își odihnesc anii pe băncile parcului. Doar Palazzo delle Cascine și-a schimbat destinația: astăzi, aici se află Facultatea agrară a Universității.
În partea a doua a povestirii, scriitorul pomenește un alt loc important din Florența: Teatro della Pergola, care și acum este centrul vieții culturale florentine. La o reprezentație, eroul principal, un pictor italian despre care Alecsandri spune că l-a cunoscut la Paris, se îndrăgostește de prima donna acestui teatru, Cecilia. E o poveste de dragoste zbuciumată, dar cu un final fericit.
M-au intrigat mult aceste personaje. A existat într-adevăr această solistă Cecilia? A fost un personaj real pictorul, al cărui nume scriitorul nu ni-l divulgă, ci îl numește doar V...? Și mai ales, există imaginea Sfintei Cecilia în Catedrala Santa Maria del Fiore, pe care pictorul a zugrăvit-o având-o ca izvor de inspirație pe iubita sa?
Am încercat să găsesc răspuns la aceste întrebări reieșind din posibilitățile mele, dar fără niciun rezultat, din păcate. Însă în urma acestor căutări, am înțeles un lucru: chiar dacă povestea de dragoste a fost una imaginară, Florența este un oraș de care nu poți să nu te îndrăgostești.
Vasile Alecsandri a creat „Buchetiera de la Florența" ca pe o istorie de dragoste nu numai dintre amicul său pictor și prima donna de la Pergola, ci și ca pe o declarație de amor a scriitorului față de Florența.
Iar cuvintele pe care am încercat și eu să le rânduiesc pe hârtie sunt o declarație de dragoste pentru acest oraș vechi din punct de vedere istoric, dar mereu tânăr, spiritual, mereu plin de viață.
Sunt „simțăminte” descrise foarte bine de Vasile Alecsandri: „De o săptămână ma aflam la Florența, alergând în toate zilele de dimineață până-n seara prin deosebitele părți ale orașului [...] Când a da Dumnezeu (ziceam în mintea mea, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Rafael, un Michelangelo, ale căror opere minunate să poată atrage ochii și laudele națiunilor asupra noastră... Obiecte de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri..."
Cu aceste cuvinte începe „Buchetiera de la Florența", una dintre operele lui Vasile Alecsandri, scrisă în urma călătoriei sale în Italia în anul 1839. Din 1834 până în 1839 V. Alecsandri, împreună cu alți fii de boieri, își făcea studiile la Paris. În 1839, în drum spre patrie, el întreprinde o lungă călătorie prin Italia. Vizitează Florența, Roma, Padova, Veneția, Trieste. Din această călătorie culege impresii, în urma cărora apare și opera „Buchetiera de la Florența".
Am citit pentru prima oară această operă în adolescență. Mama mea, profesoară de limbă și literatură, avea ediția completă a operei lui Alecsandri, o ediție veche din 1954, așa că am recitit aceste volume de multe ori.
Cât despre „Buchetiera de la Florența", am citit-o atunci ca pe o istorie de dragoste inventată – și nimic mai mult. Sosind în Italia, la Florența, mi-am adus aminte de această scriere și, când am revenit acasă, am recitit-o. A devenit pentru mine o istorie adevărată, care a avut loc într-un oraș pe care eu îl cunoșteam:
„Într-o dimineață, trecând prin piața Duomo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie în fața catedralei Santa Maria del Fiore, ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic, că rămasei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă care mă aflam... Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate".
Îmi amintesc ce-am simțit și eu când am văzut Duomo pentru prima oară: într-adevăr, rămâi impietrit în fața măreției și frumuseții acestei catedrale. Ca dimensiune, este a patra catedrală în lume, după Sf. Petru din Roma, Sf. Pavel din Londra și Duomo din Milano.
Apoi, Alecsandri e impresionat nu numai de operele de artă, dar și de modul de viață al locuitorilor:
„În Italia cafenelele sunt toată ziua pline de consumatori, din pricina căldurilor nesuferite [...] te simți furat de o somnarie ușoară, și toată ființa ți se cufundă în sânul unei leni poetice, cunoscută în Italia sub numele de dolce far niente. [...] Ne puserăm la o masă de marmură albă. Îndată un botega (fecior de dugheană) îmbrăcat curat alergă înaintea noastră, întrebându-ne de vroiam granite sau gelate și începu a număra vreo douăzeci de soiuri de înghețate cu atâta iuțime încât, neînțelegându-l ce spune, îl poftii să ne aducă ce a vroi."
Cafeneaua descrisă de V. Alecsandri se numea Doney și pe parcursul mai multor ani a continuat să fie un local la modă pentru elita florentină. Astăzi, în acest local din strada Tornabuoni se află un magazin Giorgio Armani.
După localuri, le vine rândul parcurilor. Iată cum vedea pe vremea sa Alecsandri unul din mai mari parcuri din Florența, Parco delle Cascine:
„La începutul acestui parc este o piață mare unde se ridică Palazzo delle Cascine, adică palatul lăptariilor al ducăi de Toscana. În toate serile, după ce se culcă soarele, aristocrația Florenței își oprește echipajele strălucite dinaintea acelui palat și damele se desfătează prin convorbirea tinerilor cavaleri, care saltă călare împrejurul lor, și prin dulceața laptelui proaspăt ce le împuternicește sănătatea și le învioșează culorile obrajilor. Acea piață este locul de întâlnire a multor intrigi de amor!.."
Și acum acest parc, mai ales în zilele de duminică sau de sărbătoare, e plin de râsetele copiilor veniți aici cu părinții, de șoaptele îndrăgostiților și de amintirile bătrânilor ce își odihnesc anii pe băncile parcului. Doar Palazzo delle Cascine și-a schimbat destinația: astăzi, aici se află Facultatea agrară a Universității.
În partea a doua a povestirii, scriitorul pomenește un alt loc important din Florența: Teatro della Pergola, care și acum este centrul vieții culturale florentine. La o reprezentație, eroul principal, un pictor italian despre care Alecsandri spune că l-a cunoscut la Paris, se îndrăgostește de prima donna acestui teatru, Cecilia. E o poveste de dragoste zbuciumată, dar cu un final fericit.
M-au intrigat mult aceste personaje. A existat într-adevăr această solistă Cecilia? A fost un personaj real pictorul, al cărui nume scriitorul nu ni-l divulgă, ci îl numește doar V...? Și mai ales, există imaginea Sfintei Cecilia în Catedrala Santa Maria del Fiore, pe care pictorul a zugrăvit-o având-o ca izvor de inspirație pe iubita sa?
Am încercat să găsesc răspuns la aceste întrebări reieșind din posibilitățile mele, dar fără niciun rezultat, din păcate. Însă în urma acestor căutări, am înțeles un lucru: chiar dacă povestea de dragoste a fost una imaginară, Florența este un oraș de care nu poți să nu te îndrăgostești.
Vasile Alecsandri a creat „Buchetiera de la Florența" ca pe o istorie de dragoste nu numai dintre amicul său pictor și prima donna de la Pergola, ci și ca pe o declarație de amor a scriitorului față de Florența.
Iar cuvintele pe care am încercat și eu să le rânduiesc pe hârtie sunt o declarație de dragoste pentru acest oraș vechi din punct de vedere istoric, dar mereu tânăr, spiritual, mereu plin de viață.
Victoria Bîrsa, Florența
Mulțumim Gazetei Basarabiei pentru permisiunea de a prelua articolul
8 insule artificiale uimitoare (FOTO)
Cum ne protejăm copilul de efectele negative ale internetului?
Andreea Marin cu iubitul în Croaţia
10 destinaţii din Europa perfecte pentru toată familia
