Adriana, când și cum au început avansurile din partea șefului?
Chiar la interviul de angajare m-a deranjat că la un moment dat şeful a început să-mi vorbească despre machiajul meu, să-mi dea sfaturi referitoare la felul cum trebuie să arăt. Îşi expunea punctul de vedere ca un bărbat, nu ca un specialist în domeniu. Am facut abstracţie de aceste comentarii, mai ales că până să-l cunosc pe viitorul şef, am fost preîntâmpinată că are un caracter dificil. În plus, am înțeles că o să interacţionez mai puţin cu el, pentru că urma să lucrez într-un alt departament.

Cum se purta cu restul femeilor din colectiv?
Eram într-un colectiv mic, dar fluxul de cadre era foarte mare. În perioada când am activat, eram, de obicei, trei femei. Pe parcurs, am aflat că niciuna nu a fost scutită de avansurile şefului, indiferent de câţi ani avea, de felul cum arăta sau de faptul că era sau nu căsătorită.

Ai vorbit cu celelalte colege de serviciu despre ceea ce ți se întâmpla?
Am avut o singură discuţie, ca între femei, la acest subiect, iniţiatoarea a fost o colegă. Atunci mi-am spus şi eu părerea, dar, în general, îmi era incomod să discut despre avansurile şefului. Fiecare reacţiona diferit. Dintre domnişoare cred că cea mai afectată am fost eu, deoarece una dintre fete era o rudă a şefului, iar alta lucra împreună cu soţul ei. Nu am discutat despre asta cu toate femeile, pentru că tinerele, în general, nu rămâneau prea mult acolo, din diverse motive: salariul mic, lipsa perspectivelor. Doamnele mai în vârstă făceau glume pe seama acestui comportament al şefului, ştiau cum să riposteze, aveau deja „imunitate".

Cum reacţiona când îi respingeai avansurile?
Îi explicam cu fineţe că mă deranjează toate aluziile indecente pe care le făcea şi îi ceream să înceteze, însă şeful nu îşi schimba comportamentul. Chiar dacă promitea că va evita discuţiile despre sex, totuşi de fiecare dată când rămâneam tete-a-tete, relua acest subiect, cred că era obsedat. Pentru mine era foarte neplăcut, era o presiune psihologică.

Era vreo diferență de comportament când se întâmpla să rămâneți singuri în birou și când erau de față alte persoane?
Sigur nu-şi permitea să-mi facă avansuri în prezenţa colegilor, se manifesta ca un "Don Juan" doar în particular. Încerca să mă momească prin diverse metode: îmi făcea complimente deochate, îmi spunea că vrea să-mi facă un cadou, etc. Cel mai des însă încerca să îmi argumenteze că dorinţele sale sexuale sunt adecvate. Pentru mine era respingătoare însăşi ideea de a face sex cu cineva fără să ai sentimente faţă de acea persoană. Este foarte neplăcut când eşti privită ca un obiect sexual mai ales de către cineva care crede că îi este permis orice. Această atitudine înseamnă lipsă de respect. Simţeam dezgust total faţă de acea persoană, mai ales că era de vârsta părinţilor mei şi ar fi fost normal să mă considere mai degrabă o fiică de-a sa.

Ai încercat cumva să remediezi, să clarificați situația?
Mi s-a creat impresia că este o persoană autoritară şi fără scrupule. Sincer, îmi insufla frică. Nu am avut curaj să lupt cu hărţuirea sexuală decât prin discuţii şi ignoranţă. Evitam pe cât era posibil orice contact cu el.

Care era statutul lui social și familial?
Era un om de afaceri bine cunoscut în localitate, era căsătorit şi avea o fiică, diferenţa de vârstă dintre mine şi ea nu era foarte mare.

Cum te-a influențat această experiență? Ai fost afectată psihologic, moral?
Era o presiune psihologică permanentă. Orice confruntare cu şeful devenise insuportabilă, nu suportam să am vreo discuţie tete-a-tete sau la telefon. Simţeam că nu mai pot lucra cu un asemenea om într-un colectiv. Ideile sale obsesive întrecuse orice limite ale bunului simţ. Calific comportamentul său ca un atentat la intimitatea mea.

Până la urmă ce ai decis să faci? Te-ai concediat?
Nu am lucrat acolo mai mult de jumătate de an. Am plecat, de fapt, pentru posibilităţi de dezvoltare profesională în altă parte. Concedierea mea însă a fost ca o evadare. Ca să evit o confruntare în plus cu şeful, nu l-am anunţat direct că nu voi mai veni la serviciu. Pur şi simplu nu am mai apărut pe acolo. Recunosc că am dat dovadă de iresponsabilitate, de regulă, nu procedez aşa. Cred totuşi că am avut dreptul moral să mă comport astfel. Nu ştiu care a fost reacţia foştilor colegi, fiecare a înţeles fapta mea în felul său. Mă îndoiesc însă că cineva ar fi pus asta pe seama hărţuirii sexuale.

În opinia ta, de ce femeile evită să vorbească despre hărțuirea sexuală la locul de muncă?
Cred că la întrebarea asta ar răspunde cel mai bine un psiholog. Din punctul meu de vedere, nu oricine percepe avansurile şefului sau ale unui coleg drept hărţuire sexuală. Pentru cineva e un lucru normal, cineva se amuză, altcineva e pur şi simplu indiferent. Cred că cei care se simt hărţuiţi sexual fac parte din categoria oamenilor care sunt mai sensibili la acest subiect şi, în general, evită să discute despre viaţa lor intimă.

Notă: Hărţuirea sexuală este un comportament nedorit, de natură sexuală, care afectează demnitatea unei persoane. În Republica Moldova noţiunea de hărţuire sexuală a fost introdusă în Codul Penal în iunie 2010. Conform noilor prevederi, această infracțiune se pedepsește cu o amendă de la 6000 până la 10.000 de lei sau cu muncă în folosul comunității de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la trei ani. Hărţuirea sexuală la serviciu a fost interzisă și de Codul Muncii şi din 2006 este interzisă şi în baza Legii cu privire la egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi.

Acest interviu este realizat de Centrul de Informare in domeniul Drepturilor Omului, cu sprijinul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Fundaţiei.